Faceți căutări pe acest blog

15 septembrie 2012

TROMBOFILIA SI SARCINA

Moartea intrauterina a fatului constituie o dramă pentru mama si familie. Impactul negativ psihologic al acestui eveniment este cu atat mai pregnant cu cat acest eveniment nefericit survine in lunile avansate de sarcina.
Sarcina oprita in evolutie este cea mai frecventa complicatie a sarcinii, doar 30% dintre sarcini avand viabilitate la termen, iar 50% sunt pierdute inainte de prima menstruatie intarziata, afectand 1 din 100 de gravide.
Pe langa multiplii factori medicali care pot opri sarcina in evolutie se contureaza din ce in ce mai frecvent defectele de coagulare a sangelui -  trombofiliile - o problema prea putin mediatizata, pana in rezent, din pacate.
Descoperirea din timp a trombofiliei este esentiala – avand în vedere gravitatea si complicatiile, in conditiile in care se estimeaza ca anual aceasta provoaca decesul a unui milion de oameni. De aceea, se recomanda din timp vizita la medicul specialist şi la laborator pentru descoperirea riscurilor trombofilice si pentru profilaxia acestor afectiuni.
 
Ce este trombofilia?
Trombofilia se refera la un grup de afectiuni in care sangele se coalguleaza mai usor decat in mod normal - o condiţie în care sângele are o tendinţă crescută de a se coagula în vase.
Trombofiliile pot fi clasificate in:
 • trombofilii ereditare - atunci când mosteneşti gena respectiva (mutatia genei factorului V Leiden, mutatia genei protrombinei, deficitul proteinei S, al proteinei S, deficitul de antitrombina)
 • trombofilii dobandite, care apar mai tarziu în viata, ca rezultat al altor probleme medicale (varsta, obezitatea, sindromul antifosfolipidic sau insuficienta cardiaca). Sindromul antifosfolipidic reprezinta cea mai comuna cauza de trombofilie dobandita.
 
Trombofilia in sarcina. Riscuri
Nu toate femeile gravide care au trombofilie vor avea complicatii în sarcina. Cu toate acestea, trombofilia reprezinta un risc special pentru mama si copil: comparativ cu femeile care nu sufera de aceasta boala, femeia gravida va avea un risc mai mare de a face tromboza venoasă profunda sau anumite complicatii ale sarcinii.
Trombofilia poate contribui la apariţia unor complicatii în sarcina, cum ar fi:
  • avorturi spontane repetate, de obicei după saptamana a zecea de sarcina;
  • nasterea unui copil mort, in trimestrul al doilea sau al treilea;
  • placenta abruptio - separarea prematura a placentei inainte de nastere. Placentaabruptio poate determina o nastere prematura, o greutate mica la nastere (de 2500g sau mai mica) si pierderi masive de sange la mama. In cazuri rare (in mai putin de 1 din 1000 de nasteri), o placenta abruptio severa poate duce la decesul fatului;
  • preeclampsie severă. Preeclampsia este definita ca hipertensiunea arteriala (peste 140/90 mmHg) nou instalata, de obicei dupa 20 de saptamani de sarcina si care asociaza frecvent albuminurie (proteine in urina). Pe langa problemele date de hipertensiunea arteriala, preeclampsia duce la scaderea oxigenarii fatului si uneori la probleme ale functiei hepatice, renale sau cerebrale la mama. In forma cea mai severa, preeclampsia este o afectiune cu potential letal.




 
 
 
Trombofilia este legata de o crestere de 5 ori a riscului de moarte a fatului, retard de crestere si preeclampsie severa.
 
Cum se diagnostichează trombofilia?
Screeningul pentru trombofilii nu se face de rutina, medicul obstetrician ginecolog va decide daca aveti sau nu indicatie pentru acesta. Dar pierderile recurente de sarcina (pierderea a 2 sau 3 sarcini consecutive) reprezinta din ce in ce mai mult indicatie de screening pentru trombofilie.
Daca ai suferit de una dintre aceste probleme (pierderea a 2 sau mai multor sarcini consecutive sau oprirea in evolutie a sarcinii), solicita medicului obstretician sa te indrume catre medicul hematolog, pentru a fi evaluata existenta acestei afectiuni.
Doctorii iti vor recomanda sa faci anumite analize de sange pentru a afla daca suferi sau nu de trombofilie. In prezent, nu exista un singur test care sa poată identifica toate tulburarile de coagulare, astfel incat este nevoie de o combinatie de teste de laborator care să identifice cu acuratete tipul de trombofilie.
Din fericire exista multe tratamente pentru gravidele cu trombofilii. Conform unui studiu publicat in British Medical Journal in 1997, procentul pierderilor de sarcina in cazul femeilor care nu recurg la nici un tratament este de 90%, iar pentru femeile care iau o doza de aspirina pentru copii pe zi dinainte de conceptie si pe toata durata sarcinii, procentul de nasteri reusite este de 42%; femeile care au fost tratate cu aspirina si heparina (un medicament de fluidizare a singelui care previne formarea cheagurilor de singe in placenta) procentul de nasteri reusite este de 71%. (Alte studii au raportat procente de reusita intre 75% si 93%).
 
Despre experienta unei sarcini cu trombofilie, gasiti aici.
 

Niciun comentariu: